Stigmatizarea, izolarea şi discrimarea persoanelor HIV+

Alex Tm Alex Tm


23 August 2010, 14:20

fii primul care apreciaza, Ce parere ai despre acest articol?

;
 
Articol de Tim Horn

Stigamtizarea, izolarea şi discriminara asociate cu infecţia HIV sunt probleme omniprezente în SUA, dar şi în alte regiuni ale lumii, motiv pentru care persoanele seropozitive HIV sunt foarte reticente când vine vorba de a se destăinui celor importanţi din viaţa lor cu privire la acest aspect. Acestea sunt concluziile unui studiu internaţional efectuat de către International Association for Physicians in AIDS Care (IAPAC) şi prezentat la a XVIII-a Conferinţă Internaţională SIDA de la Viena.

Rezultatele studiului au fost prezentat în numele IAPAC de către Suniti Solomon, doctor în medicină, director al YR Gaitonde Center for AIDS Research and Education din Chennai, India. S-a ajuns la concluzia că, printre obstacolele majore cu care se confruntă persoanele HIV seropozitive din întreaga lume, stigmatizarea, izolarea şi discriminarea ocupa primul loc, dar nu se poate afirma că acestea influenţează negativ eforturile de prevenire a infecţiei HIV sau iniţiativele de îngrijire şi tratament a persoanelor seropozitive.
Solomon a spus că: “Un mediu tolerant, în care orice persoană să poată face un test HIV, iar cei diagnosticaţi ca seropozitivi să poată duce o viaţă normală, este de importanţă capitală pentru prevenirea infectării şi pentru derularea unor programe de tratament eficiente, atât la nivel local, cât şi naţional. Furnizorii de servicii medicale sunt responsabili pentru asigurarea unui climat în care pacienţii să fie trataţi cu compasiune şi să nu se simtă judecaţi din pricina infecţiei HIV”.
Ea a adăugat că: “Societatea, adică noi toţi, avem responsabilitatea de a înlătura barierele ridicate de stigmatizare, izolare şi discriminare, care persistă după aproape 30 de ani de la declanţarea pandemiei HIV”.

Întradevăr, rezultatele studiului IAPAC au arătat că stigmatizarea, izolarea şi discriminarea asociate cu infecţia HIV rămân probleme omniprezente la nivel mondial.

Studiul ATLIS 2010 (AIDS Treatment for Life International Survey) a fost efectuat în mod similar cu cel prezentat în 2008, la a XVII-a Conferinţă Internaţională SIDA din Mexico City, care a arătat că, pe întreg globul, persoanele HIV seropozitive trăiesc cu teama stigmatizării sociale şi că îngrijorarea cu privire la efectele secundare ale medicaţiei îi determină pe unii să renunţe la tratamentul antiretroviral.

Sudiul ATLIS 2010 prezentat la Viena s-a bazat pe datele culese prin internet, telefon, întrebări directe la care au răspuns 2.035 de barbaţi şi femei, persoane HIV seropozitive, din 5 regiuni ale globului: 201 persoane din America de Nord, 201 din America Latină, 1.133 din Europa, 200 din zona Asia – Pacific şi 300 din Africa. La Viena, a fost prezentat şi un al doilea set de rezultate ale studiului, referitoare la comunicarea dintre pacient şi medicul curant.
Studiul a fost sponsorizat de Merck.

Dr. med. Solomon a arătat că, aşa cum reiese din ATLIS 2010, încărcătura emoţională asociată cu HIV/SIDA este considerabilă. Mai mult de o treime dintre respondenţi (37%) au declarat că sentimentul de izolare este foarte puternic, mai ales în cazul celor din America de Nord şi Asia – Pacific. Depresia, de asemenea, este o stare larg răspândită în rândul persoanelor seropozitive.

În toată lumea, stigmatizarea socială şi culturală continuă să afecteze persoanele care traiesc cu HIV. Solomon a arătat că 38% dintre persoanele intervievate se simt judecate de cei din jur pentru faptul că sunt seropozitivi. Aproape jumătate dintre respondenţi au spus că au întâlnit pe cineva căruia să-i fie teamă de a avea de-a face cu ei, în situaţii normale – 25% au răspuns că au întâlnit persoane care refuzat să împartă mâncarea/băutura cu ei şi 24% că au întâlnit persoane care refuzat să-i sărute pe motiv că sunt purtători ai virusului HIV.
42% dintre participanţii la ATLIS 2010 s-au arătat foarte îngrijoraţi în ceea ce priveşte revelarea statutului lor. 79%, de exemplu, au invocat discriminarea socială ca motiv principal pentru reticenţa lor în a dezvălui altor persoane faptul că sunt seropozitivi, la care se adaugă: impactul asupra unei viitoare relaţii (46%), impactul asupra relaţiei curente (42%), reputaţia (42%), riscul de a pierde locul de muncă (36%) şi riscul de a pierde familia şi prietenii (35%).
Deşi 96% dintre respondenţi au declarat că au spus cel puţin unei persoane că sunt HIV seropozitivi, studiul a prezentat unele date îngrijorătoare. De exemplu, 17% dintre participanţii implicaţi într-o relaţie de lungă durată nu au spus partenerului că sunt HIV seropozitivi. Mai mult, 16% dintre persoanele intervievate din Asia – Pacific şi 8% din America Latină nu au spus nimănui că sunt infectaţi cu HIV.

Mulţi dintre cei care au participat la studiu au subliniat că este nevoie de intensificarea acţiunilor de informare publică, pentru înlăturarea stigmatizării. Cele mai comune prejudecăţi în ceea ce priveşte persoanele HIV seropozitive sunt: o persoană cu HIV a avut sau are un stil de viaţă în care riscul de infectare este mare, persoanele cu HIV sau SIDA trebuie evitate, HIV se transmite cu uşurinţă prin activităţi uzuale.

În încheiere, dr. med. Solomon a spus că: “În ciuda paşilor mari care au fost făcuţi în 29 de ani de pandemie HIV, stigmatizarea, izolarea şi discriminarea asociată cu infectia HIV încă persistă la nivel mondial. De abordarea responsabilă a acestor probleme pot beneficia atât fiecare individ în parte, cât şi comunitatea în care trăieşte, sănătatea publică, în general.”
;
 

Apreciez sfatul

Comentarii

Aboneaza-te la newsletterul sectiunii !


Daca ai descoperit o sectiune din site care nu se comporta cum trebuie sau ai o situatie care nu iti convine, aici e locul ideal pentru a ne lasa un mesaj. Incearca sa fi cat mai obiectiv si vom gasi impreuna o solutie.