Infectia HIV asociata cu ingrosarea arterelor

Alex Tm Alex Tm


25 Februarie 2010, 10:07

fii primul care apreciaza, Ce parere ai despre acest articol?

;
 
Persoanele cu HIV se confruntă mai devreme cu îngroşarea arterei carotide, în comparaţie cu persoanele ne-infectate cu HIV.

Îngroşarea mai timpurie a acestei artere a fost asociată cu inflamaţia pe care o poate cauza HIV.

Cercetătorii au inclus în studiu 285 de pacienţi HIV-pozitivi din San Francisco, dintre care trei sferturi primeau terapie antitrovirală. Aproximativ 10% din grupul studiat au fost pacienţi care şi-au menţinut încărcătura virală scăzută, în absenţa tratamentului anti-HIV, motiv pentru care au fost supranumiţi controlori de elită.

Au fost monitorizate modificările de grosime a peretelui carotidei şi au fost comparate cu cele înregistrate la 40 de persoane ne-infectate cu HIV, din grupul de control.

Cercetătorii au descoperit că măsurătorile din anumite regiuni ale arterei au arătat că pacienţii cu încărcătură virală nedetectabilă şi controlorii de elită prezentau risc mai ridicat de îngroşare a arterelor decât persoanele ne-infectate din grupul de control.

Acest fapt pare să se datoreze inflamaţiei. Pacienţii cu HIV aveau nivele crescute ale unui marker cheie al inflamaţiei, proteina C reactivă, cu înaltă specificitate, în comparaţie cu persoanele ne-infectate HIV din grupul de control.

Un alt studiu, al aceloraşi cercetători a furnizat mai multe dovezi că persoanele cu HIV sunt mai predispuse la afecţiuni arteriale.

Acest studiu a analizat un alt indicator al afectării arteriale numit dilataţie mediată de flux. Acesta monitorizează funcţiile peretelui intern arterial prin măsurarea gradului de dilatare a arterei ca răspuns la variaţia de flux sanguin.

Dilataţia mediată de flux a fost mai scăzută la pacienţii cu HIV în comparaţie cu cea înregistrată la persoanele ne-infectate cu HIV din grupul de control.

În grupul pacienţilor HIV-pozitivi, tratamentul cu abacavir (Ziagen, prezent de asemenea şi în Kivexa şi Trizivir) a fost asociat cu o dilataţie mediată de flux mai redusă. În cadrul mai multor studii tratamentul cu abacavir a fost asociat cu riscul crescut de infarct miocardic.

În general, pacienţii cu HIV au avut nivele crescute ale celui mai important marker al inflamaţiei, proteina C reactivă.
;
 

Apreciez sfatul

Comentarii

Aboneaza-te la newsletterul sectiunii !


Daca ai descoperit o sectiune din site care nu se comporta cum trebuie sau ai o situatie care nu iti convine, aici e locul ideal pentru a ne lasa un mesaj. Incearca sa fi cat mai obiectiv si vom gasi impreuna o solutie.