C-aşa-i românul, violet

Indy Indy


20 Ianuarie 2010, 16:05

fii primul care apreciaza, Ce parere ai despre acest articol?

;
 
Paul Vîrvea pe VoxPublica: 

Nu prea înţeleg mirarea, indignarea sau dezgustul încercate de nenumăraţii opinenţi şi comentatori ai poveştii cu flacăra violet. Cred că şi forma, şi conţinutul, şi efectele publice stîrnite sunt cît se poate de vernaculare spiritului românesc. Cîteva observaţii pe marginea acestei remarci şi a protagoniştilor:
- Mircea Geoană, “victima” arsă cu flacăra: un social-democrat, membru al familiei socialiste europene (care se presupune că apără statul laic de drept, drepturile minorităţilor sexuale, integrarea socială a claselor defavorizate, proiectul social european ş.a.m.d.), care la aproape fiecare discurs public, electoral sau nu, îl invocă pe Dumnezeu şi-şi face cruce, care spunea în campanie că patriarhul Daniel este românus princeps. Reţin că socialiştii europeni – o clasă politică altfel destul de suferindă în ultimii ani în UE – nu se asociază, în general, cu paranormalul. Cum se împacă parapsihologia cu pravoslavnicia şi cît de credibil e acest lucru în plan raţional şi – iată! – politic, rămîne de văzut. Cît îi va salva credinţa/ele cariera politică – şi asta rămîne de văzut.
- Traian Băsescu, “beneficiarul” efectelor flăcării: cel mai reprezentativ lider al românilor din ultimul deceniu, purtător al calităţilor şi crezurilor poporului său, la care, de altfel, se şi întoarce foarte des. Un om care consideră creştinarea unui musulman drept cea mai bună faptă a vieţii sale, care a abandonat, după primul mandat, discursul ceva mai liberal legat de limitele influenţei bisericii ortodoxe în România. Şeful de stat care a sărutat mîna capului Bisericii la întronizarea acestuia, în 2007 şi care, la inaugurarea bisericii de la Cotroceni, afirma că parteneriatul dintre puterea politică şi Biserica Ortodoxă Română, precum şi acela dintre preoţi şi cetăţenii României reprezintă “soluţia care ne duce în unitate şi în bine”. L-aş menţiona ca subcapitol şi pe Crin Antonescu, liberalul care a promis în campanie că, dacă ajunge preşedinte, primul lucru pe care l-ar face va fi să-l întîlnească pe Patriarh – probabil în sensul reînnoirii parteneriatului invocat de Traian Băsescu în citatul anterior.
- politicienii români, aceiaşi care se bagă în faţă pe la pelerinaje, care cer bani pentru bisericile din circumscripţiile lor, care se revendică toţi ca persoane “cu frică de Dumnezeu” (chiar aşa, dacă vă amintiţi de un ales care să reprezinte minoritatea atee din România, vă rog să faceţi semn), şi care acum, făţarnic, nu se dau în spate din a perora (citeşte: delira) pe teme violet în spaţiul mediatic oriunde li se oferă ocazia, sub masca sarcasmelor şi deriziunii.

Şi, mai ales, românii:
- o societate în care, cum remarca la un moment dat sociologul Alfred Bulai, ateii nu există în taxinomia celui mai recent recensămînt – ceea ce e, logic, imposibil.
- o majoritate covârşitoare care se declară creştin-ortodoxă, din care doar o minoritate trăieşte realmente eres-ul creştin, timpul liturgic şi care înţelege şi aplică mesajul christic.
- restul majorităţii – nu mai puţin covîrşitoare – amestecă, pe un exoschelet creştin-ortodox, astrologie, parapsihologie, magie, ritualuri precreştine etc. Care cumpără şi creditează cărţile lui Pavel Coruţ, care legitimează comportamentul lui Gigi Becali pe motiv că “dă bani la sfînta biserică” şi la oameni, care se duce la anumiţi preoţi care să le “deschidă cartea” (practică repudiată de canoanele BOR), care îmbogăţeşte mamele Omizi cu anunţuri la mica publicitate, care se duce la pelerinaje să se roage “de bani, de sănătate”, care se teme în mod egal de deochi, de furia Domnului, de blestemul preotului, de paşapoartele biometrice, de evrei, de homosexuali, de romi, care cere eliberarea preotului de la Tanacu, care înfige ţăruşe în morţi dezgropaţi prin Oltenia etc. Aş spune că propensiunea românilor către dimensiunea non-raţionalului justifică întrutotul dezbaterea despre flacăra violet. Probabil că presa, tabloidă sau nu, va digera subiectul suficient de intens cît să-l şi credibilizeze. Iar aforismul acela că fiecare popor are conducătorul pe care-l merită poate fi extrapolat la presa pe care o merită, reprezentanţii publici pe care-i merită şi dezbaterea publică pe care o merită. Din acest punct de vedere, România chiar este o democraţie model.

Publicat original la http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/casa-i-romanul-violet-25011.html

;
 

Apreciez sfatul

Comentarii

Aboneaza-te la newsletterul sectiunii Religie!


Daca ai descoperit o sectiune din site care nu se comporta cum trebuie sau ai o situatie care nu iti convine, aici e locul ideal pentru a ne lasa un mesaj. Incearca sa fi cat mai obiectiv si vom gasi impreuna o solutie.