• tudork tudork

    Quick link: #post396

     

    Salutare tuturor :) ceea ce scriu aici e despre acceptarea mea fata de sinele meu, ceea ce nu poate decat sa ma bucure. Eu sunt fericita ca m-am acceptat si ca am incetat sa ma mai mint. Ma astept ca unii oameni sa ma condamne pentru ceea ce sunt, indiferent pe ce motiv, religios sau altul, si ma astept ca alti oameni sa ma laude pentru ca am curajul de a fi eu insami.

    Acest articol are la baza una din scrisorile mele de coming out pentru rude si prieteni si il scriu din dorinta de a deschide ochii altor oameni care poate considera persoanele trans ca fiind de neacceptat in societate, in “familia traditionala”, sau care le-ar putea privi ca persoane cu o moralitate indoielnica. As dori sa pot schimba aceasta perceptie eronata deoarece persoanele trans sunt printre cele mai chinuite fiinte umane, chin care porneste prima oara din interiorul fiintei lor, datorita contradictiei de natura biologica intre genul cerebral si sexul fizic.

     

    De mic copil am avut o anume perceptie asupra mea si asupra vietii ... cam pe la 9 ani am inceput sa imi dau seama de unele chestii. La 9 ani mi-am zis prima oara "eu trebuia sa fiu fata".

    Stiam ca sunt un pic mai altfel decat ceilalti, si asta a atras batjocura baietilor... admiratia fetelor... pe de alta parte problemele din familie si in special felul lui tata de a ma "educa" mi-au provocat traume pe care de-abia acuma la maturitate incep sa se vindece...

     

    Simt nevoia sa detaliez un pic sentimentul de la 9 ani cand mi-am dat seama ca ar fi trebuit sa ma nasc fata. Eram singura acasa si tocmai ma trezisem de dimineata, si nu stiu ce mi-a venit, am vazut ciorapii de dama ai mamei aruncati undeva, si i-am pus pe mine, mi-am admirat picioarele si in timp ce mi le pipaiam si le miscam feminin atunci am avut puternicul sentiment ca sunt fata. Am simtit asta in fiecare fibra a corpului si un profund sentiment de dezamagire amestecat cu dorinta de a fi fata in totalitate.

     

    Multi ani si pana in ziua de azi mi-am admirat formele feminine cu care m-a inzestrat natura si am avut credinta ca am fost femeie intr-o viata anterioara, credeam in reincarnare pentru ca nu stiam ce inseamna transgender sau transsexual si credeam ca sunt neputincioasa in viata actuala sa fiu femeie. Mi-am ascuns corpul nefiind multumita ca trebuie sa am rol masculin, am detestat mereu sa port pantaloni scurti sau tricouri cu maneca scurta masculine care imi stau ca pe gard sau cravata si sacou. Ador in schimb hainele feminine de orice fel si simt o imensa fericire manifestandu-ma feminin. Multi ani, pe ascuns, cand lipseau parintii, ma imbracam in hainele mamei si cu pantofii si sandalele ei pana mi-au ramas mici, si simteam o placere erotica facand asta si de fiecare data aveam aceleasi sentimente de dezamagire si tristete amestecate cu dorinta de a fi femeie.

     

    Pe vremea aceea locuiam in Bucuresti si eram in scoala generala, ma comportam feminin la scoala si eram mereu batjocorita si uneori agresata de colegii de scoala, sau luata peste picior de profesori. Tata, dupa Revolutie (aveam 10 ani la Revolutie) incepuse sa ma bata violent din orice motiv si sa ma terorizeze, fiind gelos pe mine pentru ca mama imi acorda mie mai multa atentie decat lui. In schimb, pe sora mea nu o batea, si o proteja. Eu devenisem sacul lui de box, imi strica jucariile, discurile vinyl si cand urla la mine la cea mai vaga reactie gresita a mea se repezea cu pumnii. Am suferit de violenta in familie pana la varsta de 17 ani, pana la despartirea parintilor.

    Plangeam ore in sir dupa astfel de scene, visam la o fata care sa ma iubeasca si de atunci detest barbatii si ii consider potentiali inamici, desi am cativa prieteni buni in prezent. Idealul meu feminin devenise arhetipul femeii razboinice si protectoare.

     

    Unii ar putea spune ca dorinta mea de a fi femeie se trage de acolo, sau ca de fapt mi-am descoperit sexualitatea, insa eu am avut revelatia precum majoritatea persoanelor trans, la o varsta frageda, cand inca nu aveam nici preferinte sexuale nici mari traume pe plan psiho-afectiv.

    Am avut de suferit datorita feminitatii mele, m-am simtit persecutata de foarte multe ori, exclusa din grupurile de masculi feroce si poreclita in diverse feluri, si cu multe insuccese in dragoste pentru ca fetele evident vor barbati, nu baieti feminini sau fete in corp de baiat....

     

    Dupa despartirea parintilor viata in Bucuresti a devenit un cosmar, drept pentru care am schimbat orasul, acum locuiesc in Timisoara, si aici initial am avut parte de oameni faini si de multe activitati la care nu puteam decat sa visez inainte.. si asta si datorita faptului ca am un job bun.

     

    Dar tot nu ma vindecasem, eram rautacioasa, ma enervam repede si purtam traumele cu mine si asta se vedea in relatiile mele cu ceilalti.

    Asta pana am intalnit o fata - fosta mea iubita, genul de fata ce ar putea sa imi fie sora. Ea este lesbiana, mi-a marturisit asta ca motiv de "despartire", iar eu am acceptat asta si am insistat sa ramanem prieteni.  Eu eram foarte inchisa in mine dar am profitat de faptul ca o cunosc ca sa ii destainui ceea ce stiam din copilarie... totul la o bere in gluma ca sa tatonez terenul... i-am zis ca ma simt si femeie... si ce-ar fi daca m-as travesti. Desi in gluma, cand am vazut ca e foarte deschisa si ma ajuta, am luat decizia foarte in serios, aceea de a ma travesti de distractie. Din acest moment, femeia din mine a inceput sa vrea sa iasa la suprafata. Am avut ceea ce se spune ca fiind acceptarea de sine, care incepe printr-o stare de confuzie pana la momentul final cand realizezi cu tristete ca stiai de o viata ceea ce esti si ca ai invatat in mod gresit sa ignori problema sub presiunea societatii. M-am documentat initial pe tema identitatii de gen si a bisexualitatii, nestiind unde sa ma clasez.

     

    Dorinta de a ma “travesti” mi-a declansat un sentiment mare de vulnerabilitate, mai ales ca incepusem sa trec prin ce trece o femeie ca sa fie atragatoare, mai ales pentru ca am pierdut atat de mult timp, si pentru ca nu vreau sa afle oricine.. si imi venea sa plang din orice... Am plans timp de 2 luni din orice, ma uitam in oglinda ore in sir rostind “eu sunt fata”, imi detestam parul facial, vocea,  si ma luam in brate, plangand si amintindu-mi de traumele din copilarie, pentru ca in final sa  accept ca sunt femeie transsexuala si sa iau decizia inevitabila de a tranzitiona.

     

    Am depasit aceste momente, am avut cateva aparitii in public intr-un club LGBT din Timisoara,  mi-a iesit excelent tinuta si am aratat mai ceva ca o diva, drept pentru care am reusit si sa imi consolidez identitatea de gen. Mi-am facut si prieteni si dusmani in acest proces de acceptare de sine... In cele din urma le spuneam celorlalti ca eu nu ma travestesc, ci ma imbrac in hainele mele normale, eu fiind femeie, nu barbat. Barbatii cisgender se travestesc in femei, nu femeile transgender. Nu am intrat niciodata in lumea travestitilor stand la distanta de ei, si ma imbracam in femeie numai pentru satisfactia mea personala. M-am folosit initial de acel club LGBT fiind singura locatie unde aveam curaj sa fac asta, pe urma am ales si hainele sporty de oras in alte locatii si chiar ziua, fiind mereu insotita de cineva de incredere.

     

    Senzatia de la inceput cand am iesit prima oara ca femeie pe strada era de teama combinata cu fericire ca si cand as evada dintr-o inchisoare pe care o considerasem ceva normal. Inca imi imaginam ca sunt pe teritoriu interzis si tremuram din toate incheieturile de emotie si de bucurie, iar inima aproape ca imi iesea din piept.

     

    E si un pic costisitor sa fii femeie. Mi-a luat 2 luni numai sa imi fac cosmetica si sa procur hainele, pe langa faptul ca a trebuit si sa invat sa merg pe tocuri, dar a meritat din plin. Si haine in continuare cumpar de dama si am schimbat garderoba pentru orice imprejurare, mai putin pentru serviciu.

     

    Am inceput tranzitia male-to-female de ziua mea, in mod simbolic, ca o renastere, fac TSH (terapia de substitutie hormonala) sub control medical si merg la sedinte de epilare permanenta in zona faciala. Am apelat si la sprijinul grupului Transgender Support Romania care mi-au si trimis formulare de completat sa le trimit prin posta si mi-au cerut cateva analize medicale.

     

    Acum am o iubita, o femeie genetica, care ma accepta ca femeie transsexuala si stie ca tranzitionez. Eu ma consider lesbiana :-) Primim ce-i drept priviri ciudate pe strada deoarece am inceput sa port haine sporty feminine pe strada, cand sunt cu ea sau cu alte persoane LGBT. Am aspect feminin si fara machiaj sau tinuta de club si aratam exact ca doua fete indragostite.

    O ador pe iubita mea, ea mi-a dat curajul sa ies pe strada ca fata cu mult timp inainte de a avea trecere pe deplin ca femeie, si ma ajuta enorm sa trec de perioadele dificile ale tranzitiei. Si pentru ca o iubesc tranzitia mea va fi una partiala, nu voi merge pana la operatia finala de schimbare a sexului. Esential este sa fiu femeie in societate, inclusiv cu numele, indiferent de sexul fizic sau cel trecut in acte. Daca pot avea trecere ca femeie, nimeni nu trebuie sa stie “micul secret” :)

     

    Tata m-a respins definitiv. Mama ma accepta. Am prieteni care stiu despre mine... am si dusmani care stiu de mine initial eu crezand ca imi sunt prieteni. Fac arte martiale ca sa invat sa ma apar in caz de nevoie si recomand oricarei fete trans sa mearga la cursuri de autoaparare.

     

    Si acum sa ma prezint: sunt Rochelle, fata care a trait si mai traieste in corp de baiat si care a trebuit sa ascunda adevarata ei personalitate timp de aproape 30 de ani. M-am saturat sa mai imi fie teama. Numele s-ar putea sa nu fie definitiv, poate aleg unul mai usor de scris pe viitor. Momentan am nevoie de un nume iesit din tipare. M-am nascut femeie in corp de barbat, si sunt mandra sa va spun acest lucru. Sunt aceeasi persoana. Eu doar imi aliniez corpul cu mintea ca sa ma simt o fiinta umana normala. Sper ca lumea sa ma  accepte asa cum sunt si sa am multi prieteni.

     

    Nu am nici o religie, desi ca filosofie de viata ma consider panteista si nu imi place politica.

    Printre pasiunile mele se numara fotografia pe film, in special cea de strada si portret si desenul. Am o bicicleta pe care o ador si de-abia astept sa pot pedala in fusta sau rochie, momentan trebuie sa ma limitez la pantalonii de dama :)

     

    La serviciu imi este teama sa fac coming out, chiar daca am experienta de 6 ani si am vechime in firma. A fi trans imi afecteaza intr-o mica masura performantele mai ales pentru ca traiesc cu teama constanta ca tranzitia mea este vizibila colegilor si pot avea probleme. Momentan colegii au fost super ok desi am auzit din zvonuri ca unii ar rade de mine pentru ca am tunsoare feminina sau cercei in urechi. Pe strada nu am in general probleme desi incepand sa ma manifest feminin, se mai gaseste cate cineva, rar, care sa ma eticheteze ca fiind gay si se mai intampla sa mai primesc injuraturi porcoase si aud in mod frecvent cum intreaba lumea:

     “e baiat sau fata?”

     

    Voi merge mai departe indiferent de perceptia celor din jur. Sunt convinsa ca o femeie trans poate fi considerata femeie in orice punct al tranzitiei si o fiinta umana normala, sunt convinsa ca poate avea o cariera de succes in orice domeniu si sper sa ma numar si eu printre astfel de femei de succes si acceptate pe deplin in societate.

     

     

    Rochelle

  • Quick link: #post400

     

    coollllllllllllll

Aboneaza-te la newsletterul sectiunii Grup de Discutii!


Daca ai descoperit o sectiune din site care nu se comporta cum trebuie sau ai o situatie care nu iti convine, aici e locul ideal pentru a ne lasa un mesaj. Incearca sa fi cat mai obiectiv si vom gasi impreuna o solutie.