• webbie webbie

    Quick link: #post244

     

    In Romania se intampla evenimente in comunitatea gay. Sunt exact acele evenimente care fac lumea sa auda de comunitatea gay, sa se “loveasca” de ideea ca si noi existam, ca suntem printre ei si ca suntem fix la fel ca ei. Ca platim aceleasi taxe si impozite si ca avem acelasi drept la viata, la fericire si avem dreptul sa ne traim viata fara teama de a fi aratati cu degetul, dati afara de la joburi sau sa ne pierdem prietenii pentru ca nu am mai fost in stare sa ii mintim suficient de convingator despre ceea ce suntem.

    Alaltaieri a fost cel mai important eveniment care se poate intampla in comunitatea gay: Marsul Diversitatii 2011. Adica exact acea zi in care sa poti sa te simti liber sa fii tu insuti si sa nu trebuiasca sa pleci capul in jos pentru ca esti diferit de ceea ce majoritatea se asteapta de la tine sa fii.

    Sute de oameni au iesit in strada ca sa arate ca suntem diferiti, dar suntem cu totii la fel de normali ca si oricare alt om din tara asta sau de pe planeta asta. Ca nu ne este rusine ca suntem diferiti. Nu suntem bolnavi, nu suntem erori genetice, nu am fost abuzati in copilarie si nici nu suntem frustrati ca n-am avut parte de o iubita in generala. Pur si simplu… pentru noi fericirea in viata inseamna doi barbati alaturi unul de celalalt sau doua femei una alaturi de cealalta.

    In urma cu 6 ani cand a fost prima editie a GayFest si a marsului diversitatii au fost ciocniri violente. Oua, pietre, icoane aruncate. De trei ani e liniste. Citesc pe site-uri ca au fost cativa golani care s-au legat de participantii de la mars in timp ce acestia se indreptau spre casa. Este regretabil daca au fost asemenea momente, insa daca te uiti la imaginea de ansamblu, de cativa ani incoace lucrurile chiar se schimba.

    Ma gandesc la faptul ca mass media nu mai face asa mare scandal pe tema gay fest-ului si a marsului diversitatii, ca nu mai e toata tara in soc cand se mai aude ca vreo vedeta e gay… bag mana in foc ca mare parte din merit o are si marsul diversitatii.

    Asa ca afirm cu toata convingerea ca acest eveniment trebuie sa se intample si in continuare, indiferent ce spun unele site-uri sau bloguri cum ar fi StiriGay. Si anul viitor, si peste doi ani si asa mai departe. Daca stam ascunsi in casa nu o sa rezolvam nimic si nu o sa se schimbe cu nimic vietile noastre in mai bine.

Aboneaza-te la newsletterul sectiunii Grup de Discutii!


Daca ai descoperit o sectiune din site care nu se comporta cum trebuie sau ai o situatie care nu iti convine, aici e locul ideal pentru a ne lasa un mesaj. Incearca sa fi cat mai obiectiv si vom gasi impreuna o solutie.